Povestea Mea

„Vederea ta va deveni mai clara cand te vei uita in interiorul tau… Cel care priveste doar exteriorul, viseaza. Cand te uiti in inima ta, te trezesti.”

Jeni Dumbrăveanu
Sunt psihoterapeut sistemic de familie acreditat de Colegiul Psihologilor din România şi am experienţă  în lucru cu şi pentru oameni.

Am ales să devin psihoterapeut deoarece domeniile psihologiei şi al psihoterapiei s-au dovedit a fi de neprețuit în călătoria mea de la adversitate la vindecare. 

Practic această profesie pentru că îmi doresc să ajut persoanele care se simt fără speranță, blocate și singure – așa cum m-am simţit şi eu în mai multe puncte din viața mea, momente care, pentru mine, s-au dovedit a fi noi începuturi.

Prin urmare, cred cu tărie că toată lumea merită un aliat priceput, flexibil și cu o mulțime de resurse atunci când viața devine grea, așa cum se întâmplă în mod inevitabil.


Ca psihoterapeut, lucrez atât individual, cu cupluri, dar şi cu familii iar, pe lângă sprijinul oferit pentru depăşirea provocările, îmi doresc ca fiecare persoană să găsească resursele necesare să meargă mai departe în crearea unei vieți în care să se simte mai puternică, mai plină de speranță şi mai conectată cu cei dragi ei.

Mă simt norocoasă atunci când întâlnesc oameni curajoși și determinați să-şi înţeleagă trecutul, dar care doresc să meargă mai departe în crearea unei vieți mai împlinite.


Mă bucur că eşti aici și că explorezi posibilitatea de a lucra cu mine. Ca un pas următor, îţi recomand să mă contactezi la numărul de telefon 0736.159.434 pentru a stabili o întâlnire.

De asemenea, dacă încă nu ești încă sigur că îţi pot oferi cele mai potrivite servicii pentru tine, mă poţi contacta telefonic pentru a-ţi răspunde la orice întrebări suplimentare pe care le poţi avea.


Aștept cu nerăbdare să te cunosc.
Cu drag,
Jeni